Tech-X Apariții în presă Contact

Tech-X

Apariții în presă Sezon #8 (2023-2024) Sezon #7 (2022-2023) Sezon #6 (2021-2022) Sezon #5 (2020-2021) Sezon #4 (2019-2020) Contact

Despre Noi

Suntem colegi de echipă, colegi de școală, în parte chiar colegi de clasă, suntem prieteni, dar cel mai important este că suntem, în felul nostru, o familie - Tech-X. Ca în orice familie, există și între noi unele dispute, mai mici sau mai mari, cauzate de stres, de presiune și de emoții. Totuși, în afara acestor excepții, ne înțelegem de minune. Să petrecem timp împreună, chiar muncind, e plăcut. Ne place în atelierul nostru, un mic colț de lume unde să ne adunăm, să mai împărtășim unele amintiri, să ne facem altele noi. Să stăm pur și simplu lucrând în liniște și cu muzica pe fundal, sau să cântăm noi, interpretând piese vechi care trezesc amintiri și ne amuză pe toți, sau când orele petrecute în atelier se cam adună și avem nevoie de pauză, găsim mereu câte un joculeț sau vreo activitate mai mult sau mai puțin ieșită din comun pe care să o punem la cale.

Realizări:

Sezonul 4: Calificare la etapa națională
Sezonul 5: Locul 9/32 la Regionala Cluj
Sezonul 6: Locul 30/43 la Regionala Timișoara & București
Sezonul 7: Locul 12/81 ca punctaj la etapa regională, Control Award III, calificare la etapa națională
Locul 6 ca punctaj la etapa națională cu 6/6 meciuri câștigate
Sezonul 8: Locul 5/38 la Regionala Cluj, Think Award III, Finalist Alliance 1st Pick, calificare la etapa națională
Locul 15/60 ca punctaj la etapa națională cu 4/6 meciuri câștigate

Membrii Echipei

Mentorii Echipei

Hotea Cornelia

prof. Hotea Cornelia

Darius Giurgi

Darius Giurgi

Alumni

Sponsori

Engineering Portfolios

Engineering Notebooks